Modificari importante pentru PFA-uri

Old way new way conceptIn cateva zile, imediat dupa promulgarea de catre presedintele Klaus Iohannis, este de asteptat sa intre in vigorare modificarile adoptate de deputati la Ordonanta 44/2008 privind functionarea persoanelor fizice autorizate (PFA), intreprinderilor individuale (II) si intreprinderilor familiale (IF). In esenta, modificarile impun restrictii in ceea ce priveste numarul de angajati si al activitatilor desfasurate.

Maxim 3 angajati

Cea mai importanta modificare aprobata de deputati pare a fi cea legata de numarul de salariati. Astfel, daca pana in prezent legea nu limita numarul de salariati pe care-i poate avea o persoana fizica autorizata (PFA), noile prevederi legislative stabilesc ca ”PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult trei persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii”. In acest fel, PFA-urile nu vor mai fi pe picior de egalitate in raport cu SRL-urile, de exemplu, care pot avea un  numar nelimitat de angajati.

Maxim 5 clase de activitati

De asemenea, un alt amendament important adoptat este cel referitor la numarul de activitati care pot fi desfasurate de un PFA. Astfel, potrivit art 16, alin 1, ”persoana fizică autorizată poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN.”. De regula, o clasa contine 4-5 coduri CAEN, dar sunt si clase cu opt coduri de activitati, si clase cu un singur cod sau doua. Aceasta limitare mai este aplicata in prezent societatilor cu raspundere limitata pentru debutanti (SRL-D).

Aceasta restrictie va determina PFA-urile sa-si aleaga cu mai multa rigurozitate activitatile desfasurate si le va determina sa devina specializate pe anumite activitati, lucru care se intampla partial si pana acum.

Cum se vor aplica modificarile PFA-urilor care functioneaza deja

Legea ofera PFA-urilor existente la data intrarii in vigoare a noilor prevederi legislative o perioada tampon de doi ani in care trebuie sa se adapteze noilor cerinte. Astfel, ele trebuie sa-si restranga obiectul de activitate, daca au mai multe clase decat prevede legea. De asemenea, au si optiunea de a se transforma in intreprindere individuala (II) – forma de organizare care in noua forma a legii ii permite sa aiba 8 angajati si 10 clase de activitati.

Termen de 2 ani pentru intrarea in legalitate

Toate aceste modificari vor putea fi facute fara costuri la Registrul Comertului, insa daca dupa expirarea celor 2 ani nu au fost efectuate, PFA-ul risca radierea.

”Cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului prevăzut, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului publică pe pagina sa de internet listele cu PFA şi întreprinderile individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate. Fiecare oficiu al registrului comerţului afişează la sediul său lista PFA/ întreprinderilor individuale din circumscripţia sa care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate, în condiţiile prezentei legi. În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului , oficiul registrului comerţului radiază, din oficiu, PFA şi întreprinderile individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută” – se precizeaza in articolul II al Ordonantei 44/2008.

Despre antreprenor.eu