Intreprinderile individuale vor putea avea maxim 8 salariati

workersIn cateva zile, imediat dupa promulgarea de catre presedintele Klaus Iohannis, este de asteptat sa intre in vigorare modificarile adoptate de deputati la Ordonanta 44/2008 privind functionarea persoanelor fizice autorizate (PFA), intreprinderilor individuale (II) si intreprinderilor familiale (IF). In esenta, modificarile impun restrictii in ceea ce priveste numarul de angajati si al activitatilor desfasurate.

Maxim 8 salariati

Cea mai importanta modificare aprobata de deputati pare a fi cea legata de numarul de salariati. Astfel, daca pana in prezent legea nu limita numarul de salariati pe care-i poate avea o intreprindere individuala (II), noile prevederi legislative stabilesc ca ” Întreprinderea individuală poate angaja cel mult 8 salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii şi poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii, cu orice persoane fizice şi juridice, cu alte întreprinderi individuale, cu persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic”. In acest fel, ca si PFA-urile, care vor filimitate la maxim 3 salariati, intreprinderile individuale nu vor mai fi pe picior de egalitate in raport cu SRL-urile, de exemplu, care pot avea un  numar nelimitat de angajati.

Cel mult 10 clase de activitati

De asemenea, un alt amendament important adoptat este cel referitor la numarul de activitati care pot fi desfasurate de o intreprindere individuala. Astfel, potrivit art 24, alin 1, ”Întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN.” De regula, o clasa contine 4-5 coduri CAEN, dar sunt si clase cu opt coduri de activitati, si clase cu un singur cod sau doua. Oricum, fata de PFA, care potrivit noilor reglementari vor putea avea maxim 5 clase de activitati, restrictia aplicata intreprinderilor individuale lasa mai mult spatiu de miscare in ceea ce priveste activitatile ce vor putea fi desfasurate.

Aceasta restrictie va determina intreprinderile individuale sa-si aleaga cu mai multa rigurozitate activitatile desfasurate si le va determina sa devina specializate pe anumite activitati, lucru care se intampla partial si pana acum.

Termen de 2 ani pentru intrarea in legalitate

Legea ofera intreprinderilor individuale existente la data intrarii in vigoare a noilor prevederi legislative o perioada tampon de doi ani in care trebuie sa se adapteze noilor cerinte. Astfel, ele trebuie sa-si restranga obiectul de activitate, daca au mai multe clase decat prevede legea.

Toate aceste modificari vor putea fi facute fara costuri la Registrul Comertului, insa daca dupa expirarea celor 2 ani nu au fost efectuate, intreprinderea individuala risca radierea.

”Cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului prevăzut, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului publică pe pagina sa de internet listele cu PFA şi întreprinderile individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate. Fiecare oficiu al registrului comerţului afişează la sediul său lista PFA/ întreprinderilor individuale din circumscripţia sa care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate, în condiţiile prezentei legi. În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului , oficiul registrului comerţului radiază, din oficiu, PFA şi întreprinderile individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută” – se precizeaza in articolul II al Ordonantei 44/2008.

Despre antreprenor.eu