Avantajele unei intreprinderi individuale

Small-Business-jpgDatorită costurilor mai reduse de înfiinţare, a modalităţii aparent mai simple de ţinere a evidenţelor contabile precum şi a costurilor ulterioare de administrare relativ mai mici în comparaţie cu o societate cu răspundere limitată (SRL), o intreprindere individuală poate părea o variantă mai avantajoasă pentru demararea unei mici afaceri.

Răspunsul nu poate fi însă unul categoric în favoarea intreprinderii individuale, ci ţine de mai mulţi factori, cum ar fi tipul afacerii, dimensiunea acesteia, riscurile asumate de antreprenor etc. Altfel spus, răspunsul la întrebarea “ce e mai bine, srl sau ii?” nu poate fi decât unul personalizat.

Intreprinderile Individuale (II) sunt intreprinderi economice, fără personalitate juridică, înregistrate la Registrul Comerţului şi organizate de un intreprinzător persoană fizică. Să vedem mai întâi  care ar fi AVANTAJELE înfiinţării unei intreprinderi individuale.

1. Costuri mai reduse şi formalităţi mai simple de înfiinţare sau radiere în comparaţie cu un SRL. Costurile cu înmatricularea unei intreprinderi individuale ajung, în general, la circa 500-600 lei, incluzând aici taxele Registrului Comerţului, onorariul firmei de consultanţă care redactează documentele şi eventualele acte suplimentare necesare (de exemplu, pentru desfăşurarea activităţii de comerţ cu mărfuri alimentare este nevoie de o adeverinţă din care să reiasă înscrierea titularului la un curs de igienă).

Dacă afacerea nu mai merge şi titularul vrea să renunţe la intreprinderea respectivă, radierea se face prin depunerea unei cereri la Registrul Comerţului precum şi a documentelor intreprinderii (certificatul de înregistrare şi certificatele constatatoare) în original. Costurile sunt de circa 280 de lei dacă se apelează la o companie de consultanţă pentru obţinerea certificatului de radiere de la Registrul Comerţului, faţă de circa 750 de lei cât reprezintă aceleaşi costuri la SRL.

2. Contabilitate: Contabilitatea se poate ţine de către titularul intreprinderii (e nevoie doar de un registru sau un borderou de încasări şi plăţi), spre deosebire de o societate cu răspundere limitată (SRL), unde ai nevoie de un contabil, de o evidenţă mult mai strictă a documentelor şi trebuie să depui la Finanţe,  lunar sau trimestrial, situaţiile financiare  ale societăţii. Toate aceste activităţi reprezintă costuri suplimentare în cazul SRL.

3. Costuri de administrare mai mici. Pe parcursul derulării afacerii, te poţi extinde, de exemplu, prin deschiderea unor noi puncte de lucru sau poţi modifica obiectul de activitate. Toate aceste operaţiuni înseamnă costuri la Registrul Comerţului, taxele fiind mai mici în cazul  intreprinderii individuale comparataiv cu SRL. Săptămâna viitoare vom analiza dezavantajele intreprinderii individuale.

Despre antreprenor.eu